Karamazovii este pariul tău de anul acesta la FNT. De ce această poveste?

Spectacolul Karamazovii spune o poveste despre o lume aflată între iubire şi ne-iubire, libertate şi ne-libertate, adevăr si minciună. Despre dorința de putere, despre ce înseamnă renunţarea la sine şi transformarea spirituală. Despre Răul din noi care se propagă şi creşte rapid, față de binele care nu se dezvăluie cu aceeaşi vigoare. Adică o poveste despre lumea noastră. Care în spectacol există ca un labirint industrial abandonat, în care vin atât Dumnezeu, cât şi Diavolul.  Rugină, carcase metalice şi ţevi, dar şi un loc unde lumina filtrată poate revela iubirea şi speranţa.

Cat de actuala mai e povestea veche a Karamazovilor in lumea modernă? Cum ar arata povestea într-o lume total digitală? Pe facebook?

Niciunul din personajele lui Dostoievski nu se complace în bula realității confecționate artificial. Toate sunt dureros de umane, de adevărate, toate își asumă până la ultima consecință ceea ce fac. Cu toata ființa. Cu sufletul, cu carnea, cu sângele lor. Au voluptatea prăbuşirii în neant. Conștiința lor e una vie, nu virtuală. Participarea lor la ceea ce li se întâmplă e reală, nu iluzorie. Digitalizarea le-ar plasa într-un confort care nu are nicio legătură cu omenescul lor atat de profund. Lumea Karamazovilor e una în care iubirea salvează și mântuiește. Suntem foarte aproape de a înlocui iubirea, în lumea în care trăim, cu nevoia de a colecționa cât mai multe ‘zâmbete’. Răul, care apare în foarte multe ipostaze, care sucombă și este asumat, în această lume a Karamazovilor, nu e un emoticon. Suferinţa e o probă a curajului și le dă personajelor posibilitatea cunoaşterii mizeriei umane și a metamorfozei lor sufleteşti.Karamazovii poate fi un policier sau un thriller dacă doar asta te interesează. Povestea celor trei frați, din patru, proveniți din trei mame diferite,  care își urăsc tatăl, și care vor fi cercetați după ce acesta este ucis, poate fi construită și mediatizată cu ajutorul instrumentelor de comunicare ale lumii în care trăim. Televiziune, telefon, skype, facebook.  Numai că, atunci când ai în față un astfel de text, cred că trebuie să fii foarte atent la mijloacele care să-ți permită să creezi complexitatea și polifonia unui omenesc atât de firesc și de paradoxal. 

Care-i mesajul cu care ti-ai dori sa plece spectatorul la final?

Cu întrebarea: unde poți ajunge atunci când te substitui lui Dumnezeu? Cu puterea și curajul de a spune adevărul. De a-ți asuma greșeala și suferința. Și cu încrederea că ‘frumusețea va mântui lumea’ cum spune Dostoievski.

Cand esti în spatele scenei, în timpul unui spectacol, ți-e cel mai frica

de….…

lipsa de atenție şi de concentrare care pot genera disfuncționalități tehnice sau artistice. Dar nu stau niciodată în spatele scenei în timpul spectacolului. Evident, de foarte multe ori există imperfecţiuni, vulnerabilităţi și sensibilităţi ale celor care participă la crearea unui spectacol, și asta îi dă șansa să poată crește și coagula o echipă în jurul său. 

Ti-ai dori ca în sălile de teatru să se interzică definitiv…

Suficiența. Vulgaritatea. Prejudecățile. Telefonul. Pentru ca, vreme de câteva minute sau câteva ore, să poți trăi într-un alt fel de timp. Un timp care să fie doar al tău și al celor de pe scenă, care îți deschid ferestrele către o altă lume. E miraculos. Asta doar teatrul poate face. Nicio altă artă nu e atât de versatilă.

Lista ta de anul acesta pentru FNT 2017 - la ce vei merge tu? Recomanda-ne 3 must-see.

Voi încerca să merg la câteva spectacole ale teatrelor din țară, pe care nu am avut ocazia să le văd. Și la cele străine, Hamlet/Collage, Romeo și Julieta, Să trăiești orice ar fi.

Ce spectacol semnat de tine vom vedea în curând (după FNT)?

Trei gemeni venețieni la Teatrul Mic (se joacă la Teatrul de Comedie), Cel care închide noaptea la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj, Eu, Oblio la Teatrul Țăndărică. La anul voi pune în scenă două spectacole în afara țării.

Avem nevoie de teatru în viața noastră pentru că…

avem nevoie de comunicare, de înțelegerea sufletului omenesc, a lumii în care trăim. O înțelegere care are șansa să devină mai profundă, mai adevărată, pentru ca teatrul e direct, respiră, se petrece acum. Scena e locul viu, unde actorul îl poate face pe cel din sală, să ajungă la iubire, crimă, minciună, suferinţă, vis, adevăr. Cred că teatrul poate aduce lumea cu faţa către ea, că ne poate deschide către sinele nostru şi către ceilalţi.